Spectacolul „Dosarele Siberiei” a fost realizat în 2019, este primul spectacol montat pe o scenă profesionistă din Republica Moldova, care abordează tema deportărilor în masă a populației civile de către regimul sovietic și despre soarta deținuților politici din GULAG.
„DOSARELE SIBERIEI” este unul dintre spectacolele prin care sunt recunoscute public suferințele oamenilor care au fost exterminați prin metode barbare de regimul sovietic, făcându-se astfel și o repunere în drepturi – dreptul la doliu, după ce zeci de ani nu au avut voie să-și plângă morții și să-și împărtășească durerea.
Sperăm că acest spectacol aduce puțină mângâiere celor care mai sunt în viață, contribuie la cicatrizarea unor răni sufletești, transmite un mesaj de iertare, dar și unul de avertizare asupra pericolului perpetuării politicii „mânii de fier” și vine ca un leac împotriva nostalgiilor după regimul totalitar.
Autor scenariu: Petru Hadârcă, Mariana Onceanu
Regie: Petru Hadârcă
Producător: Teatrul Național „Mihai Eminescu” Chișinău
Echipa de creație:
Scenografia – Irina Gurin
Coregrafia – Irina Slobodeaniuc
Proiecție video – Ian Onică
Selecție muzicală – Petru Hadârcă
În distribuție:
Ecaterina Chele – Olga Triboi
Margareta Cemârtan-Spânu ă – Draga-Dumitrița Drumi
Lealea Cojocaru – Tinka Mardari, Olesea Sveclă
Ion Moraru – Dan Melnic
Spectrul mamei nemângâiate, Dora – Diana Decuseară
Bunica Sofia Spânu – Ninela Caranfil, Anișoara Bunescu
Bunicul Pintilie Oloinicu – Nicolae Darie
Gheorghe Cucu, brigadierul Berzinev –Alexandru Leancă
Semionova, doctorița – Angela Ciobanu
Nicolae Spânu – Iurie Focșa
Valentina Gafencu, Maria – Ana Tkacenko
Saveta – Doriana Zubcu-Marginean
Mama Zinovia Moraru – Tatiana Lazăr
Nicon, Karzubâi – Petru Oistric
Politrucul, nacealnicul sovietic, NKVD-istul Kiselev – Ion Mocanu
Grișa-activistul, profesorul de biologie – Ghenadie Gâlcă
Constantin Chele, Limon,– Alexandru Pleșca
Tanchistul, Vasile Terehov – Valentin Zorilă
Melikian, Menekest, directorul școlii, soldatul, milițianul – Mihai Zubcu
Petre Lungu – Vlad Ropot
Figurile angelice – Igor Babiac, Nicu Ciumașu, Rusanda Radvan, Corina Rotaru, Petru Marginean, Bianca Onică, Vlad Ropot.
***
DOSARELE SIBERIEI este spectacol-document, realizat în baza memoriilor scrise de Ecaterina Chele (învățătoare deportată în Siberia la 13 iunie 1941), Margareta Cemârtan-Spânu (deportată în Siberia la 6 iulie 1949) Ion Moraru, deținut politic (condamnat în 1950 la 25 de ani de GULAG).
„Dosarele Siberiei” aduce în scenă experiența de viață prin care au trecut rudelor noastre după instalarea regimului de la Kremlin, în 1940. La est de Prut, în Bucovina și Herța (astăzi Republica Moldova, nordul Ucrainei și nordul României) autoritățile sovietice au înfometat oamenii în 1946-47, iar ulterior au organizat trei valuri de deportări ale populației civile în Siberia și în Orientul Îndepărtat.
• Primul val: 13 iunie 1941 - numărul persoanelor deportate a depășit 30.000;
• Al doilea val: 6 iulie 1949 – numai din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (astăzi Republica Moldova) au fost deportate 35 796 de persoane - 11 253 de familii (inclusiv 11 899 de copii, 14 033 de femei, 9 864 de bărbați);
• Al treilea val: 1 aprilie 1951 - 3.000 de persoane, deportate din zona Republicii Moldova.
Spectacolul este despre această imensă suferință umană, dar și despre puterea de luptă și de rezistență în fața răului care părea fără capăt. Este și despre cei care au încercat să lupte și să-și apere familia, să-și apere modul de viață pe care l-au avut și l-au îndrăgit până la venirea „eliberatorilor”. Foarte puțini dintre cei care au trecut prin suferințele și teroarea regimului sovietic mai sunt printre noi, cei mai mulți au plecat în lumea celor drepți. Ei, probabil, nu mai au nevoie de nimic de la noi, nici măcar de amintirea noastră. De aceste amintiri avem nevoie noi. Uitarea și nepăsarea produc monștri politici care perpetuează ura și declanșează războaie.
Vă așteptăm la spectacol, fiecare spectator este o inimă și o conștiință aprinsă în amintirea sufletelor inocente chinuite, mutilate, umilite în ținuturile îndepărtate ale Siberiei și Kazahstanului, în GULAG-ul sovietic.
Durată: 2 h 15 min
_____
Biletele se pot achiziționa DOAR ONLINE:
https://www.poftimcultura.ro/bilete-teatru/oradea-dosarele-siberiei-olga-triboi-draga-dumitrita-drumi-tinka-mardari-381
You may also like the following events from Teatrul Regina Maria - Trupa Iosif Vulcan:
Also check out other
Arts events in Oradea,
Literary Art events in Oradea.